CĂRŢI


























O carte scrisă din suflet, care expune trăirea unui suflet
pe calea de a deveni OM. Pentru că până la urmă asta ne face
să înţelegem că este ţinta finală: îndumnezeirea noastră, a celor care am
ales această cale combinată cu calea creştina a ortodoxiei. Dincolo de boli,
iniţieri, maeştri şi discipoli, există zbuciumul interior al fiecăruia din noi,
oamenii care căutăm adevărul şi Daniela, a avut inspiraţia divină şi curajul de
a-şi expune sufletul şi trăirile pentru ca noi ceilalţi să ne regăsim in carte
 propriile trăiri şi experienţe, ca să înţelegem că nu suntem singuri
şi că multe considerate nefireşti sunt fireşti pe drumul spre 
Dumnezeu.



Ovidiu Dragos Argesanu


POSTFAŢĂ :REIKI- JURNALUL UNUI MAESTRU


ediţia a II-a, Ed. ORFEU 2000.



M-am convins şi eu că fiecare parte din Creaţie are un destin. Şi un fir de iarbă, şi 
un om dar şi o carte.
Prima ediţie a acestei cărţi a apărut acum doi ani cu sprijinul prietenilor cărora le 
mulţumesc din inimă.
Scriu această postfaţă ca o recapitulare a cărţii şi ceea ce mai consider necesar
 din experienţa cu elevii.

Lansările de carte care au avut loc în câteva oraşe, au dus şi la întâlnirea mea 
cu practicanţii Reiki, la ţinerea de seminarii şi cursuri. Am întâlnit oameni care 
aveau mai multe iniţieri în sisteme Reiki decât mine sau care începuseră şi se 
opriseră după un grad sau două. Şi unii şi alţii erau nemulţumiţi. Aruncau vina pe 
maestru sau pe sistemul în sine. Dar... nu practicau !!! Iar practica e a fiecăruia 
acasă. Asta vreau să vă fac să înţelegeţi: Reiki se bazează pe Iniţiere dar calea 
este proprie. Cât va lucra fiecare tot aşa vor fi şi rezultatele. Numai de noi 
depinde. Am câţiva elevi foarte buni, care şi-au găsit timp pentru ei înşişi. 
Iar viaţa lor s-a schimbat în conformitate cu cât au practicat.

Lupta pe planetă este pentru energie. Iar sufletul fiinţei vii/omul este trofeul 
pentru care se bat lumile din acest măreţ univers. Scânteia divină din 
om poate străluci luminându/ne viaţa (sau nu), a noastră, a celor din jur şi a 
minunatei, superbei planete care ne este Mamă adevărată.

Reiki este pentru noi un sistem de vindecare trupească, în primul rând. Dacă ai 
o banală durere de cap tot universul din jur este aiurea. Nu ne mai arde de nimic 
tocmai când ar trebui să facem ceva dar uite că nu mai avem chef. 
E întâmplător?! NU ! întâmplarea este o oportunitate de a alege o cale, ceea 
ce noi nu facem ocupaţi fiind cu ... durerea.

Prin această tehnică în câteva minute dispare disconfortul măcar.

Dar trebuie să conştientizezi şi să faci ceva dacă tot ai făcut cursuri de Reiki. 
Dacă nu, te poţi duce la prima farmacie care îţi va pune la dispoziţie o grămadă
 de produse. Oricum... durerea tot va reveni. Ea este un semnal că un gând, o 
atitudine nu au fost corecte. Ştim asta dar evităm să credem. Că doar e vorba 
de noi şi cum nu suntem obişnuiţi să stăm de vorbă cu noi înşine de teamă că 
vom descoperi cine ştie ce lucruri neplăcute, mai bine ne facem că nu ne 
cunoaştem şi că totul este ok. Obişnuinţa. Aşa am tot făcut de.a lungul vieţii, 
aşa au făcut şi alţii.

Iniţierea în Reiki însemnă că ne redeschidem unor energii superbe, divine. 
Fiecare trăieşte aceasta în felul lui, se apropie mult mai mult de credinţă prin 
religia din care face parte, în primul rând.
Avea dreptate fondatorul acestui sistem, dr. Mikao Usui ca Reiki să nu iasă
 în afara Japoniei. Acum ştiu că aşa este. Acolo este predat ca sistem spiritual.

Practicanţii au altă structură a cunoaşterii decât noi. Şi totuşi de ce a ajuns 
să fie practicat de milioane de oameni?! Pentru vindecarea energiei trupului. 
Cine are suficientă energie trupească are şi minte şi gânduri limpezi. Are o 
altă percepţie asupra lui şi asupra a ceea ce este în jur. Devine conştient 
de Puterea din el. Străbunii noştri asta făceau.

Toate sunt în strânsă interdependenţă. Dar, dacă tu nu ai suficientă energie, 
nici să înfăptuieşti ceea ce îţi propui de azi pe mâine, nu poţi. Reţineţi: mă refer
 la energia trupului cu toate structurile care le are.

Acum a apărut o nouă spaimă printre reikişti: Imi fură energia ! se foloseşte de 
energia mea !
Stăteam şi mă uitam la ei, să văd dacă vorbesc serios. Vorbeau serios!!!

Energia la care avem acces (din nou) prin Iniţiere , nu este a ta ! este energie 
divină care trece prin tine. Doar asta se spune de la prima iniţiere. Şi atunci? 
Cine eşti tu să o ţii numai pentru tine sau să ai această pretenţie?! Las-o să 
curgă spre toţi şi toate, roagă-te pentru asta. Devin-o un releu din ce în ce 
mai curat şi pur şi puternic.


Greu de înţeles asta?! NU este energia nostră, este energia primordială, de la 
Bunul Dumnezeu. Este asemeni Soarelui. Ce-ar fi să auzim cum soarele se 
plânge că ...îi furăm din energie ori de câte ori ne vede că ne folosim de lumina lui ?!
 Dimpotrivă, el mereu şi mereu, cu fiecare rază ne mai ia câte o greutate de 
pe umeri şi luminează cămătuţa cea mai tainică din noi. Numai noi nu avem timp 
să vedem în lumina Lui.

Vi s-a dat un Dar imens. Dar nu vouă, ci tuturor prin voi. Iar faptul că tu 
ai ajuns vrednic de acest dar ar trebui să bucure pe fiecare. În loc să radiem
 de bucurie, să lăsăm Lumina lui Dumnezeu să curgă prin noi, încep spaimele. 
Ştiţi de ce?! Din cauza voastră, a fiecăruia, a bagajului karmic, nimic mai mult. 
Ies din noi spre a fi eliberate, (reţineţi: a fi eliberate), energiile trecutului.
 Proprii sau din neam. Ce ne învaţă IISUS ?! lubirea şi iertarea ! Atât şi nimic 
mai mult. Or dacă iubesc- dărui ! iar dacă acum, sunt ales să fiu undă de lumină
 din Lumina LUI, cine sunt ca să mă opun?! Iar dacă voi nu înţelegeţi şi 
credeţi asta, cum vreţi să o facă cei din jur?!
Forţa mentală este imensă, este supradezvoltată la marea majoritate. 
CE facem cu ea?! O folosim ca să ne blocăm singuri ( bârfa cu argumente 
spirituale, a devenit o modă ....ezoterică !!!). Învaţă să ai atâta umor încât 
să stai la o cafea cu tine însuţi. Acum 5 -10 ani nu erau atâtea cărţi de 
spiritualitate. Nu avea cine mă ghida în afară de ... Iniţierea primită 
şi pe care am pus-o în practică, atâta tot. 

Acum sunt cărţi pentru fiecare. E şi asta deja prea mult. Nu spun că nu este 
bine. Dar a citi şi tot citi , fără a încerca să înfăptuieşti ceva devine rană 
sufletească. Şi, culmea, mi-am dat seama că mulţi şi ştiu asta. Ştiu dar tot nu 
se apucă de muncă, parcă se joacă de-a v-ati ascunselea cu ei înşişi. Maestrul 
e de vină, evident. Trec zilele, apare jena că nu faci nimic, apoi ascunzi 
acestă jenă învinovăţind pe alţii, spui că nu ai timp.

Şi încetul cu încetul mi-am descoperit propria cale spirituală (de fapt am 
fost ajutată, îndrumată pas cu pas): că fac parte dintr-un neam uluitor. 
Pentru mine neam nu înseamnă legătura cu verii sau verişoarele ci cu 
strămoşii, cu dacii noştri, cu Hestia şi cu Zamolxis, nemuritorii sau Puteri sau 
Făpturi Făptuitoare de neam şi omenire. Despre care voi scrie în următoarele
 cărţi pentru că dejaCalea Neamului nostru există, prin noi, cei reveniţi acum/aici.

Am scris cât înseamnă credinţa ortodoxă în care m-am născut. Credinţa, 
iară nu religia, dar căreia îi admir putinţa de a fi, de a rămâne dreaptă şi a fi 
sprijin în continuitate, prin forme văzute (pentru că îşi asigură dependenţa şi 
trăinicia materială) şi nevăzute ( mai ales) pentru că Tainele au rămas
 într-adevăr Taine, altminteri cine ştie ce s-ar fi ales de ele, încăpute 
pe mâna unora fără discernământ sau a altora dornici de prea multă putere. 
Şi cred că ortodoxia, aşa cum a început să fie, va însemna mult pentru 
descifrarea tainei neamului. Cred că sunt păstrătorii cunoştiinţelor străvechi, 
predate de preoţii lui Zamolxe pentru că aşa veniseră timpurile.

Sacerdoţiul dac aşa şi-a asigurat continuitatea. Sunt, suntem acum aici, 
unde creştinismul era ...precreştin.
De asta spun că nu este un sistem spiritual pentru cei mai mulţi, aşa 
cum ştia Usui că se va întâmpla. Dar... poate deveni. Iar asta descoperă
 fiecare: propriaPutere Naturală iar noi o avem pe cea a neamului pentru 
care am revenit.

Da! Nu e uşor cu noi înşine, atâta tot. Ştiu cum este. Norocul meu că nu 
dau vina pe nimeni. Dar nici pe mine. Sunt conştientă că nu am venit
 aici ca să mă rănesc singură din săptămână în săptămână, prin furii, 
spaime, dezechilibre emoţionale.

Adevărurile spirituale sunt adevăruri naturale, din inima omului. 
Ele pot deveni adevăruri ştiinţifice – prin punerea lor în practică, aşa cum 
se întâmplă acum, sau filozofice sau teologice. Sau ... cunoaştere naturală,
 direct prin inimă.

Relaţia TA directă cu DUMNEZEU, cu IISUS, cu FECIOARA este baza 
evoluţiei spirituale şi a împlinirii ca OM.
Ştiu că mulţi nici nu înţeleg bine, dar nu asta are importanţă. Ci ceea ce 
simte fiecare. Întrebarea care este pusă imediat, este: cum??? simplu:prin inima 
proprie.
Unii aleg ca această relaţie să fie prin Biserică, care este apostolică. 
Aleg puterea sacerdotală nu pe cea naturală. Puterea cultului este mare 
şi ne poate ajuta. Dar ... mântuirea este a fiecăruia SINGUR.
Biserica are o putere enormă în a ne determina şi ajuta dar pe 
Cărarea Impărăţiei mergem singuri. Alegem mereu ceea ce avem de făcut ! 
( iar practica !!!). Ştim cât se nevoiesc călugării, preoţii pentru a ne da ajutor?! 
Adică : practică ! fac mătănii, spun rugăciuni. În fiecare zi, în fiecare zi 
ceasuri de rugă. Noi... NU! De ce să punem mânuţele pe noi jumătate de 
oră zilnic?! Nu avem timp. Mai bine alergăm la preot sau terapeuţi şi 
începem să ne bocim. E mai simplu. Mai luăm şi hapuri, mai o operaţie/ două,
 şi trece viaţa.

Nu de faptul că ne spovedim spun ci de repetabilitatea nemulţumirilor de 
orice fel din viaţa noastră, spovedite fiind. Dacă mereu omul zice că nimic
 nu e bun în jurul lui....poi nimic nu e bun. Iar el însuşi ajunge şi trăieşte în 
acest nimic din jur, în acest dezastru creat de el, mai mare sau mai mic, 
dar sâcâitor, măcar.

Predau simbolurile renunţând la denumirea japoneză. De ce?! Pronunţia în 
primul rând. Şo ku rei sau Cio ku rei?! Mai simplu şi mai aproape de inima 
mea este: Doamne, pune Puterea TA aici ! Pentru că este puterea Lui. 
Simbolul Sei he ki ?! Simplu: Armonie, Echilibru, Dumnezeu sau Adevăr. 
La fel şi celelalte. Contează cum/ce spunem ?! cred că da! Energia 
urmează gândul. Iar a fi deplin conştientă de ceea ce spun şi fac mi se pare 
că e mai mult decât necesar. Este părerea mea. Nu o impun nimănui, 
dar ... gândiţi fiecare cum e mai bine.

Cuvântul devine Hrană Vie a sufletului.

Mulţi neagă Reiki pentru că s-a spus clar că se poate manipula. 
Dar... cu ce nu se poate manipula?! Cu orice fel de cunoaştere. 
Se manipulează atunci când te interpui ca voinţă, prin liber arbitru
 şi dirijezi tu rezultatul, adică vrei! Nu scopul, ci rezultatul ca dorinţă proprie. 
Vreau să fie sănătos să zicem. Dar... în loc de sănătate fizică apare întâi 
şi întâi cea sufletească, nu cea trupească. Aceasta este Calea Divină a Reikiului.
Chiar denumirea sistemului până o înţelegem şi mai ales simţim 
cu adevărat, e dificil de aprofundat. E nevoie să gândim, să ne 
exprimăm româneşte. Iar cuvintele din limba noastră au înglobate în ele 
Puteri nebănuite încă. Dar măcar să le folosim iar prin practică ni se va 
da şi cuprinderea lor de Putere străbună.

Avem tot ceea ce ne trebuie pentru ciudat de frumoasa călătorie care 
este viaţa noastră. Ca Spirit, noi înşine am proiectat această călătorie. 
Nu Spiritul a plecat la plimbare ci o undă a LUI ...Sufletul a venit aici. 
Sufletul care a adormit în aroma materiei. Ameţit de ea a încercat să 
caute descifrarea în afară, uitând că vede doar ceea ce este 
propriul interior. Adevărata experienţă este de a fi OM VIU.





 MOTTO 1: Nu vreau  determin nimic şi pe nimeni.
Amintiri, cuvinte – gânduri din viaţa reală.
Înţelegerea Vieţii, a Morţii şi a IUBIRII.
Citiţi ca pe o carte.
Autorul aparţine tuturor… dar nimănui
Luana


MOTTO 2: Religia Iubirii nu are legi, doar pe Dumnezeu!
Toţi murim până la urmă.
Dar pe cale, fii atent
Să nu răneşti inima vreunui om.
Nu te teme de moartea a ceea ce este cunoscut!
Să mori pentru ceea ce este efemer
Şi vei deveni etern!
Rumi


                    


Cuvântul autoarei

Trăiesc împlinirea deplină. Înainte bănuiam existenţa unei alte 

realităţi aflate în spatele faptelor pe care mă străduisem să le colorez cu 
logica mea, recunoscând-o când îmi făcea plăcere, când îmi servea,

 îmbăta orgoliul, fără însă a-mi submina statutul de intelectuală admirată.



Ajunsesem să citesc câteva rânduri dintr-o carte şi să-mi dau seama dacă 

vine dintr-un spirit viu sau doar e literă moartă scrisă de un iluzionist dispus 

să împrăştie microbi spiritualizaţi indecent uneori.



Au fost clipe când tentaţia a devenit pericol datorită puterii pe care încep 

să o aibă toţi cei care sunt pe o cale spirituală. Am înţeles şi m-am retras 

înlăuntrul meu lăsând misterul care se năştea să se manifeste. 
Exteriorul te subjugă, interiorul este libertatea fiinţei. Exteriorul poate pune 
stăpânire pe tine, pe acţiunile tale determinându-­ţi conduita, reacţiile, 
interiorul este manifestarea existenţei sublime în care eşti.

Am trăit aşa, în deplinătatea Fiinţei, momente divine. Unele cu sufletul 
prin acutizarea percepţiilor, simţurilor, însă prin forţa dată de gândire 
pentru a ieşi din beznă.Când ajungi la aceste înţelesuri, când Lumina te 
atinge, îţi dai seama că a meritat orice efort. 

Descurajările îşi au rostul lor tainic uneori, dar nimeni nu poate stinge ceva 
ce nu poate fi stins: Lumina lui IISUS în suflet.

Împlinirea umană poate fi sau nu. Aleg să trăiesc prin inteligenţa 
biomateriei, a biologicului uman?! Ştiu cu siguranţă un lucru: EL ne vrea
 fericiţi. Are nevoie de noi fericiţi. Prin tristeţe sau deznădejde, atunci când 
devin un mod de viaţă, ne dezicem de EL! Înţelepciunea te apropie 
de EL numai prin IUBIRE în care te abandonezi, clipă din clipă.

Am învăţat să înving orgoliul din mine, focul de artificii al mândriei 
feminine. Cuvintele admirative ale femeilor, prietenia lor, privirile chiar 
pline de dorinţe ale bărbaţilor, cuvintele, gesturile cu subînţelesuri, am 
învăţat că nu se adresează femeii ca persoană sau intelectualei, ci 
Puterii Feminine Tainice, sacre, căreia am început să îi percep eu 
însămi prezenţa şi am învăţat s-o las să se manifeste. 


Oricât ar părea de ciudat singura care a ştiut să îşi păstreze taina, a fost 
FEMEIA. Nu, nu a uitat-o, dar pentru că s-a încercat a-i fi luată prin 
amăgire, Puterea Femeii a preferat s-o ascundă sub un văl dens 
dincolo de ea însăşi.


Bărbatul are nevoie să înveţe, femeia simte, se poate contopi în cel 
pe care îl iubeşte. Sacralitatea femeii, sacrificiul acceptat prin forme 
sublime sau supuse oprobiului public, a fost cunoscută doar de puţini iniţiaţi.

Devenind recunoscătoare Puterii Feminine Celeste, care s-a manifestat de 
atâtea ori pe pământ, Putere/Forţă/Făptură Făptuitoare, care are un 
efect atât de irezistibil asupra a tot ceea ce este, am început să păşesc
 cu sfială pe drumul care duce spre asemuirea cu EA, gând din gândul EI.

Avem comori de grai sau scrise în piatră prin a căror desluşire ne 
înţelegem pe noi înşine. Trăiesc într-un Spaţiu Sacru, a noncontradicţiilor
 fiinţiale, prin acel Om în Rai care ne-a păstrat memoria divină de
 reîntoarcere la EL.

Ridicarea materialităţii, prin participare voită la primirea Harului,
Duhului LUI se face doar prin IUBIRE. Participativă deplin prin predare
 totală, nu doar zicere.

Nu există contradicţii între Cer şi Pământ. Există desacralizare de cele 
mai multe ori voită de către cei care au venit dar au şi plecat fără a ne 
cunoaşte Tainele, fără a ni le găsi. Pentru că ele sunt în sufletele care 
păstrează Focul în vetrele din piatră, aprinzându-l în altarul inimii. 

Gândurile şi apoi faptele oamenilor sunt paşi spre nemurire dar şi spre
 căderi succesive în care vălul uitării devine tot mai greu de îndurat 
uneori, încătuşând dorinţa de a-L cunoaşte.

În timpurile de acum trăim momente superbe ale Creaţiei, devenind
 tot mai mulţi conştienţi de ea. Însă a te desprinde de materialitate 
este încă greu. Iubirea este Rugul în care arzi provocându-ţi întâi durere,
 te consumă apoi în focul ei, pentru a deveni flacără strălucitoare. 
Scriind, desluşiri din adâncurile mele au început să capete 
înţelesuri, devenind o mărturisire la care eram doar părtaşă, 
uneori, alteori trăind alcătuirea unor clipe unice, sacre.

Ceea ce căutam cu ardoare ca şi înţelegere în viaţa mea, a căpătat 
noi contururi chiar în acest timp. Fac parte dintr-un neam care are 
o credinţă naturală puternică. În care Femeia deţine şi este 
păstrătoare de Taine, rămase, ca toată istoria neamului, nescrise dar,
 transmise mereu şi mereu. 

Despre aceasta am înţeles tot scriind şi descriind desluşirile din mine, 
cele aievea sau cele din vise. Iar pentru că încă cred în poveşti, nu se 
putea să nu apară şi un Mag. Unul adevărat, datorită căruia se 
datorează denumirea apoi înţelegerea FĂPTURII FĂPTUITOARE a 
neamului, ducându-mă spre cultul natural şi sacerdotal, al străbunilor. 


Textele din carte sunt scrise, unele şi de câţiva ani, dar am descifrat cu 
uimire relevarea prin scris a ceea ce încep să înţeleg acum. 
Voi continua să scriu. Această carte este doar începutul, pe care 
mulţi îl simt ca o chemare în sufletul lor care ,,are putere de zeitate în
 ceruri”, aşa cum îmi spunea Magul. Ne apropiem de propriul 
suflet conştientizând Puterea din Taină, a Făpturii Faptuitoare a 
neamului, putere naturală a noastră, a fiecăruia. Sânzîiana!!! 
Zeiţa care înfloreşte puterea naturală de iubire a femeilor. 
Iar la rândul lor, femeile neamului, o invocă dintru începuturi.

Au fost şi au rămas în Taina Ei.

Când percepi frumuseţea împlinirii în doi, când celor cărora le este dat
 li se întâmplă, coboară Cerul pe pământ. 
Devin ei înşişi ca ZEII NEMURITORI.

Iubirea este marea slovă a vieţii scrisă în inima lumii.


Danaela, 2011




Cartea Danaelei Izvorul iubirii poate in egală măsură purta titlul 
Evanghelia iubirii.Este o chintesenţă a iubirii de Dumnezeu şi de oameni, 
de întreaga Creaţie, reeditare a periplului perechii celeste coborâtă 
pe pământ pentru a învăţa oamenii iubirea divină.

Lectura cărţii vă va purta paşii în lumea mirifică a împlinirii iubirii. 
După frământări şi căutări vom găsi răspunsul în Dumnezeu, 
unde se află IZVORUL IUBIRII.


Octavian Sarbatoare - Sydney, Australia



Taina scrisului - rostindu-mă prin scris 

Să aştern slove despre cum scriu?! Grea temă mi-ai dat, George Roca!
Pot explica altceva: cum mă scriu slovele pe mine. Alunecări de gând pe 
foia albă a computerului, mai nou. Între a scrie şi a publica pentru mine 
a fost o nebuloasă. Vizibilă de alţii, de mine sigur nu.

Dragul şi minunatul George Roca, pentru că ţie îţi datorez această mărturisire,
 de tine fiind provocată, am să te iau partener de destăinuiri. Am scris mereu 
desenând imagini, forme, decriptând sunetele care formau culori în mine şi 
apoi le lăsam să plece de cele mai multe ori. Le uitam, rămâneam doar cu 
urma unui vag parfum. Mai târziu am început să scriu fraze sau paragrafe 
pe caiete, pe foi. Acum câţiva ani, am făcut curat şi le-am pus pe foc. 
Dar, scriind am realizat că „ceva” rămâne, că mi-e mai uşor să regăsesc 
acea idee în cotloanele minţii, chiar fără a o căuta prin hârtii. De atunci port 
mereu un caiet cu mine. Sau scriu pe orice bucăţică de hârtie. A devenit 
parte din mine.

Revin la primii paşi în ai scrisului. Am început să scriu cu norii. Nu, nu e glumă. 
Eram mică, mică şi cu degeţelul desenam literele (aşa cum mi le aminteam din 
Ceaslovul bunicului). Şi era ceva de muncă, te asigur. Literele acelea mari,
rotunde , alungite pline de mister se aşezau cuminţi pe cerul verilor mele. „V”
 era o imensă cupă în care aşezam toate bunătăţile la care jinduiam uneori. Daaar în „U” am văzut 
că încap mult mai multe! Chiar şi mirările mele! Iar acele curbe care le însoţeau 
ca nişte toarte chiar şi acum mă îmbie să le iau şi să beau din ambrozia 
cerului plin de literele-cuvinte.

Uneori voiam să le aşez unele după altele, sau să stea faţă în faţă, vorbind frumos.
 Nu, nu le puneam să se războiască. Dimpotrivă, voiam să se comporte ca domni 
şi domniţe. Dacă nu, cu grijă, încet, le ştergeam. Şi să ştii că aveam ceva de lucru!
 Aşa că în primele clase, atunci când am început să le adun în caiete, liniuţă cu 
liniuţă, să le învăţ sunetele a fost uluitor. Noroc că am avut un învăţător în vârstă, 
eram ultima lui promoţie şi cu care mă plimbam povestindu-i despre literele mele.
Albert Hain. Să îi fie ţărâna uşoară! El a înţeles că povestea literelor pentru mine
 este o enciclopedie. Firul de iarbă înfăşurat pe deget era litera „O” desigur. 
Dar şi soarele. De ce să le cuprind alături de alte litere când EA, litera era 
atât de minunată... singură?!

Mare nelămurire pentru mine! Mărturisesc că uneori şi acum acele fotograme 
revin fulgerător când scriu sau când vorbesc. Şi aşa sar propoziţii încât trebuie 
să revin demulte ori pentru a completa golurile de imagini, să descriu curgerea 
tuturor lucrurilor spre propria lor finalitate. Ştiu, uneori rup imaginile prezentate
 pentru că nu pot scrie sau vorbi aşa repede cum se derulează ele. Recitesc 
textele demulte ori (nu întotdeauna, recunosc). Şi... tot mă fură imaginile. Dacă 
las cele scrise mai mult timp atunci pot să văd, în primul rând... greşelile de 
ortografie sau literele greşite de sub alunecarea degetelor pe taste, de nu mai 
ştiu ce cuvânt voisem să scriu (las că nu sunt singura care păţeşte asta!). 
Apoi golurile în care îi pot determina pe cei care citesc să cadă. O imensă 
responsabilitate de care sunt din ce în ce mai conştientă. Şi încerc să nu 
trec cu uşurinţă peste asta.

Pentru cine scriu? Anumite texte pentru descifrările tainelor din lumea 
sufletului celor care, ca şi mine, caută limpezirea vieţii lor sufleteşti. Este o 
modalitate clară de a aborda un subiect. Prima carte a devenit Jurnal! 
În lumea spirituală informaţiile sunt multe acum. Cu aşezarea lor spre 
înţelegere e dificil. Aici sunt multe de spus. Depinde de ceea ce vreau şi 
consider că este necesar să transmit dar şi cui mă adresez. Uneori citesc 
pentru un subiect zeci de articole, sau cărţi până ideea pe care o caut
 devine clară. Alteori, mă las dusă spre întâlnirile cu imaginile din acele litere 
ale copilăriei şi le culeg lăsând să creeze cuvinte şi propoziţii.

Pentru ce scriu? E un mod de comunicare şi, cu a doua carte, de a mă comunica -
 cum a spus cineva. Datorită ţie, George Roca, textele mele au ajuns foarte
 departe, în reviste on line la care nici să visez nu mi-a trecut prin gând. 
Scriu gândurile prin care fac mărturisire a ceea ce este în jur sau... în amintiri, 
care ulterior văd că sunt şi ale altor oameni. Aceasta m-a ajutat mult să renunţ
 la nesiguranţa de a publica. Tu ştii cel mai bine cât de jale a fost că nu pot 
să scriu (şi să cred) că sunt... scriitoare! Pentru că despre cele scrise de mine, 
nimeni nu spunea nimic. Am depăşit etapa asta cu ajutorul tău, a lui Elis Iosif, 
a lui George Stroia. Oricum, Australia înseamnă mult în existenţa mea. Pentru că 
tot datorită unui român stabilit acolo, dl. prof. Octavian Sărbătoare, care aproape
 m-a obligat să adun textele pe care le aveam răvăşite, am reuşit să public 
,,Izvorul iubirii”. 

Pentru mine sunt două modalităţi de mărturisire prin scris. Cea a stărilor dar 
şi cea a transmiterii informaţiilor. Cu transmiterea stărilor mi-e uşor. Obişnuinţa! 
Mi-a fost greu cu publicarea lor. Dar am învăţat cu ajutorul persoanelor care
 mă citesc să „uit” un pic spaimele şi să mă bucur din toată inima. Ei, cu 
transmiterea informaţiilor, învăţăturilor din partea spirituală, deja este altceva.
 Intotdeauna a existat hermeneutica textelor, a exerciţiilor, a transmiterii prin gest, 
cuvânt, formă, destinate clar unui anumit grup. Dar, mai este ceva. Transmiterea...
 pe linie feminină. Mda! Măcar câteva zâmbete tot vor apare citind acum. 
Însă consider că e un adevăr. Dogmele impuse (nu numai scrise!) de bărbaţi
 au fost considerate chiar deasupra sfinţeniei care este Omul ca bărbat dar şi 
ca femeie. Nu intru în amănunte acum, spaţiul pe care îl rezervi ştiu că e limitat şi,
 sunt cei care au de spus multe despre operele lor literare. Scriitori contemporani
 pe care îi admir din inimă, cu care m-am intersectat pe reţelele literare. 
Acum însă, am considerat că pentru ceea ce vreau cu adevărat, e mai bine 
să am propriul spaţiu, aşa că mi-am creat un blog. Şi sunt fericită că oamenii 
vin şi citesc.
Această apariţie enorm, enorm de trunchiată, diversificată de informaţii, 
texte sunt ca palimpsesturile. Iar marea majoritate citesc cel de al doilea, 
poate şi al treilea text. La început este bine apoi simţi că mai este ceva. 
Aici sunt acum, după ce răzui textele să încerc să le dau mai departe. 
Forma contează mult pentru că intelectul bombardat cu atâtea informaţii 
s-a dezvoltat enorm dar şi „împrăştierea” printre sisteme spirituale devenite 
un fel de modă. Este bine şi aşa, mult mai bine decât înainte. Şi mă bucur 
cât de frumoşi sunt oamenii. Iar dacă mi-e dat să le aduc o sămânţă de 
cunoaştere, atunci sunt fericită. Nu filozofie, nu abstracţii ci prin explicaţii 
simple, chiar şi cu un pic de humor, să dărui o sclipire pe care mulţi 
o vor descifra mai bine ca mine.

De asta scriu! Nu mă consider scriitoare în sensul acela clasic, care pentru mine 
reprezintă sfinţenie. Este o formă de comunicare... din când în când regăsindu-mi 
şi visele mele dragi cu inorogi, sânziene sau flori roşii aşternute pe hârtie. 
Mulţumiri tuturor care au un gând de frumos şi bine atunci când citesc şi 
rămân o clipă în Taina celor primite.


Cu drag,  Danaela
25 iulie 2012

Bucureşti

2 comentarii:

  1. Practic reiki din 1988. Mai mult pemine si f putin pe cunostinte.
    Nu cunosc aceste grade.
    Dar am avut mai multe reusite.
    De exemplu vindecarea unei sinuzite f grave, catarale, fara nici un tratament medical.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Credința în vindecare te-a ajutat. Insă Cel care vindecă nu ești tu, nici terapeutul.

      Ștergere

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text.