Translate

sâmbătă, 11 iunie 2016

Vindecarea traumelor din trecut

Căutăm rezolvarea problemelor personale atunci când suntem atenționați uneori dureros de corpul nostru, de stările, de relațiile noastre. Atunci când nu mai rezistăm presiunii exteriorului căutăm o soluție. Și apar tot mai multe descoperiri științifice care validează posibilitățile uluitoare ale OMULUI.


Vă recomand să citiți câteva pagini din cartea  ,, Vindecarea traumelor din trecut” de dr. Francine Shapiro

  

 ,,Asa a inceput 
Initialele EMDR provin de la cuvintele: Desensibilizarea si Reprocesarea prin Miscari Oculare. Totul a inceput cu o descoperire pe care am facut-o referitoare la mişcarile oculare. 
Intr-o zi din anul 1987 ma plimbam printr-un parc, cand mi-am dat seama subit ca niste ganduri negative care imi treceau prin minte au disparut pe neasteptate. Nu imi mai amintesc acum la ce ma gandeam atunci, dar erau cu siguranta ganduri sacaitoare, care ma agasau, referitoare la o problema curenta, genul de ganduri care nu dispar de la sine, daca nu faci nimic in aceasta directie. Cand am inceput sa evoc din nou acele ganduri, am constatat ca acestea nu mai aveau incarcatura neplacuta de dinainte. Cu alte cuvinte, nu ma mai deranjau deloc.

Am ramas extrem de surprinsa si m-am intrebat ce anume a putut cauza acea reactie. De aceea, am devenit atenta la ceea ce se intampla, continuand in acelasi timp sa ma plimb. Am observat astfel ca ori de câte ori gandurile negative imi reveneau in minte, ochii mei incepeau sa se miste intr-un anumit fel, in diagonala. In acest fel, gandurile imi dispareau din constiinta. Daca le evocam din nou, ele nu ma mai deranjau. Procesul mi s-a parut fascinant, asa ca am inceput sa il practic in mod deliberat. M-am gandit in mod intentionat la ceva care mă deranja si am inceput sa practic acele miscari oculare. S-a intamplat acelasi lucru. Starea mea emotionala s-a schimbat.

In cautarea informatiilor

De-a lungul anilor, multa lume s-a intrebat cum de am observat atunci schimbarea gandurilor mele dupa practicarea miscarilor oculare. Probabil ca a fost o descoperire intamplatoare, dar asta nu inseamna ca nu m-am pregatit ani la rand pentru ea. 
Din fericire pentru mine, imi folosisem mintea si corpul ca un „laborator” in timpul celor zece ani anteriori datorita unei lupte cu cancerul. Medicii mi-au spus dupa tratament: „A disparut, dar in cazul unora poate recidiva. Nu stim de ce si nici in ce cazuri se poate intampla acest lucru. De aceea, noroc.” In acel moment mi s-a parut o ironie faptul ca trimiteam oameni pe luna, dar nu stiam cum sa ne controlam propriul corp si propria minte. 
Stiinta psiho-neuroimunologiei – care studiaza efectele stresului asupra sistemului imunitar – abia incepuse sa fie cercetata, de catre Norman Cousins si alti savanti eminenti. Prin urmare, m-am decis sa caut singura toate informatiile practice disponibile si sa le ofer publicului larg.
In anii care au urmat am investigat zeci de metode, am studiat cu numerosi profesori si am intrat intr-un program formal de doctorat in psihologie. De aceea, cand gandurile mi s-au schimbat pe neasteptate, acest proces mi-a atras atentia. Eram convinsa ca am descoperit procesul natural de vindecare al creierului. Acest lucru corespundea cu ceea ce explorasem in ultimii zece ani: felul in care erau conectate mintea si corpul.

M-am intrebat daca observatia mea referitoare la miscarile oculare era legata in vreun fel de procesele care se petrec in timpul somnului REM. Dat fiind ca miscarile oculare se petrec spontan in timpul acestei perioade care corespunde viselor, dupa care ne trezim de regula simtindu-ne mai bine in privinta situatilor din viata noastră, poate ca aceste miscari pot avea același efect inclusiv in starea de veghe.

Incercare si eroare
Dupa ce am descoperit ca imi pot schimba sentimentele asociate cu gandurile prin folosirea deliberata a miscarilor oculare, m-am intrebat daca acest proces poate functiona inclusiv pentru ceilalti oameni. De aceea, l-am incercat cu orice persoana din jurul meu dispusa sa il aplice.
 I-am rugat pe apropiatii mei sa se gandeasca la ceva neplacut, care ii deranja. Deloc surprinzator, nu a fost niciunul care sa imi spuna ca nu stia la ce sa se gandeasca: ba s-au certat cu un membru de familie, ba aveau o problema la locul de munca, ba luasera o decizie gresita.


Le-am cerut tuturor sa se concentreze asupra amintirii care ii deranja, iar apoi sa imi urmareasca cu privirea miscarile mainii timp de 30 de secunde, recreand astfel miscarile oculare pe care le experimentasem eu. Dupa acest „set” de miscari oculare (dupa cum l-am numit eu), i-am intrebat cum se simteau.

Multi dintre cei cu care am lucrat incepeau sa se simta mai bine, dar apoi sentimentele lor isi incetau procesul de transformare.

 Cand se intampla acest lucru, le spuneam sa se focalizeze asupra unui alt aspect al amintirii lor, sau schimbam directia si viteza miscarilor oculare.

Feedbackul pe care l-am primit m-a ajutat sa progresez prin incercare si eroare, lucrand cu aproximativ 70 de persoane, pana cand am obtinut rezultate consistente.
Dat fiind ca schimbarile se petreceau foarte rapid, daca cineva cadea din nou in starea initiala, puteam explora cu usurinta diferite alternative, pana cand efectele pozitive reapareau.

La sfarsitul programului meu de doctorat, m-am decis sa fac un studiu controlat referitor la procedura pe care o descoperisem, pentru dizertatia mea. Mi s-a parut de la bun inceput ca aspectul cel mai relevant cu care puteam lucra erau amintirile vechi.
M-am intrebat ce categorie de oameni ar putea avea cele mai mari probleme de acest fel. Raspunsul mi s-a parut evident: victimele abuzurilor sexuale si veteranii de razboi. De aceea, am inceput sa lucrez cu persoane diagnosticate cu sindromul stresului post-traumatic (SSPT).

In anul 1987, SSPT era acceptat ca diagnostic de doar 11 ani. La acea vreme nu existau studii stiintifice riguroase care sa valideze vreo terapie pentru acest sindrom, care era considerat foarte greu de tratat. De aceea, m-am decis sa testez eficacitatea procedurii mele lucrand cu subiecti care sufereau de aceasta afectiune. Rezultatele studiului meu aleatoriu si controlat au fost publicate in revista Journal of Traumatic Stress, in anul 1989. 
Dupa cum iti poţi imagina, dat fiind ca articolul meu descria o forma de terapie nemaiauzita pana atunci, care includea folosirea miscarilor oculare si descria beneficii foarte rapide pentru victimele traumelor, el a creat o mare controversa in randul specialistilor. La fel ca in orice domeniu stiintific, daca o metoda nu se incadreaza in actualul mod de a intelege lucrurile, ea genereaza multa neincredere si mari indoieli.


EMDR - tratament eficient pentru traume.
Cum se facea ca miscarile oculare aveau astfel de efecte? Cum era posibil ca o terapie sa genereze rezultate dupa o singura sedinta? Unul din „parintii” terapiei behavioriste a numit descoperirea mea o „revelatie” la o conferinta importanta, dar altii s-au intrebat cum era posibil ca un procedeu atat de simplu sa genereze beneficii atat de dramatice. Multi specialisti si-au dorit sa fie initiati imediat in noua metoda, caci nimic din ceea ce cunosteau ei nu functiona cu pacientii lor care sufereau de SSPT. Altii au insistat sa nu se faca astfel de cursuri.

Unul din membrii comitetului consultativ al revistei Journal of Traumatic Stress, in care a fost publicat pentru prima data articolul meu, l-a contactat pe editor si i-a declarat ca era convins ca eram o sarlatana. Totusi, fiind seful unui program SSPT al Departamentului pentru Problemele Veteranilor, s-a inscris la un curs de EMDR. Aici, el a experimentat personal tehnica si i-a constatat efectele pe pielea lui. A incercat-o apoi cu pacientii sai si s-a convins definitiv ca functiona. Astfel a progresat recunoasterea EMDR după 1990. Marea majoritate a celor care au investigat personal efectele tehnicii au devenit suporterii ei. Ceilalti, care au continuat sa fie influentati de controversa initiala, au ramas sceptici. La ora actuala, mai mult de 20 de studii controlate stiintific au dovedit eficacitatea EMDR in tratamentul traumelor si al altor experiente neplacute de viata. Intre timp, un numar mare de organizatii din intreaga lume, inclusiv Asociatia Psihiatrilor Americani si Departamentul pentru Aparare al guvernului, au recunoscut EMDR ca tratament eficient pentru traume.

Dat fiind ca initial am crezut ca principalul efect al miscarilor oculare era reducerea tulburarilor emotionale ale persoanei – adica ceea ce se numeste „desensibilizare” in terapia behaviorista – mi-am numit noua terapie „Desensibilizarea prin Miscari Oculare.”
Abia dupa prima publicare a articolului meu, din anul 1989, mi-am dat seama ca tehnica permite obtinerea unor efecte mult mai variate, nu doar reducerea anxietatii.
Modificarea procedurii ar putea oferi informatii si ar putea produce schimbari automate ale tuturor emotiilor, reactiilor corporale si comportamentelor.

Convingerile legate de sine, de ceilalţi si de lume in ansamblul ei ar putea fi schimbate, deschizand astfel noi posibilitati pentru viitor. Mi-a devenit astfel evident ca prin ajustarea metodei mele as putea genera reprocesarea totala a amintirilor vizate, prin reconectarea lor cu alte amintiri, reorganizarea si stocarea lor intr-o maniera mai benefica. Prin urmare, dupa ce am continuat sa imi dezvolt tratamentul, l-am numit EMDR, adaugand si cuvantul „reprocesare.”

Am descoperit de asemenea ca alte forme de miscari laterale pot fi utile, nu doar cele oculare. Mai mult decat atat, terapeutii pot folosi ciocanituri alternative pe o parte si pe cealalta sau tonalitati muzicale alternate de la o ureche la cealalta.



 Unii oameni de stiinta cred ca aceste strategii genereaza o refocalizare constanta a atentiei (inainte si inapoi), numita „reactie de orientare”, care are o legatură directa cu functiile cerebrale ce se activeaza in timpul somnului REM. 

Altii cred ca focalizarea simultana a atentiei asupra traumei si asupra stimularii exterioare (miscarile ochilor, ciocaniturile sau tonalitatile) perturba „memoria activa.” Cercetarile care exista la ora actuala ma fac sa cred ca ambele explicatii sunt valide. De aceea, daca as mai avea de ales, mi-as numi astazi procedeul: „Terapia de Reprocesare.” Este prea tarziu insa pentru a-i schimba numele, caci este deja cunoscut in întreaga lume ca „Desensibilizarea si Reprocesarea prin Miscari Oculare”, sau EMDR."
Dr. Francine Shapiro



2 comentarii:

  1. Multumesc pentru valoroasele informatii, sunt extrem de interesante dar in acelasi timp si extrem de utile!
    Articolul este de mare ajutor pentru cineva drag mie. :)

    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! vezi te rog frumos și următorul blog. Este continuarea a ceea ce am scris aici.

      Ștergere