luni, 26 august 2013

Universul care se cunoaște pe Sine



Multe necunoscute sunt în ReiKi ca în întreaga noastră existență. În mii de ani nu s-a produs o asemenea evoluție în toate aspectele vieții în asanblul ei dar și a fiecăruia ca acum. Acțiunea Ki-ului asupra stărilor proprii, de vindecare care are loc pe toate structurile ființei umane, încerc să o înțeleg. 
Recunosc, am căutat  răspunsuri în cărți, la oameni, în jurul meu. Dar până nu am gândit  și crezut eu însămi, erau doar informații. În ultima vreme întrebările vin de la cei care descoperă acum uimitoarele puteri pe care le avem. Știu ce simțiți! De câte ori citeam asta,  ,,cineva” din mine credea, apoi... apărea spaima sau se strecura neîncrederea  transformată uneori intr-o senzație de neputință. Asta simt și la cei care sunt la început acum.

Toți venim cu un tipar clar, înscris energetic în structura noastră, mai mult decât îndrăznim să credem, atunci când ne gândim la o asemenea posibilitate și care ne va determina viața. El este conținut în data de naștere, în nume,  în locul unde ne vom petrece viața, casa care ne va fi acoperiș, oamenii din jur. Dar este și la purtător:in ADN-ul fiecăruia. În subconștient vom acumula informații despre toate acestea, începând cu prima secundă.
Toate acestea conțin energii pe care le considerăm personale. Ele formează o matrice din clipa nașterii. Clară, precisă, vizibilă. Cunoscută, devine cartea din care învățăm ...ce avem de învățat. În China nu se construiește o casă fără a verifica structura energetică a locului, o căsătorie nu se leagă oricum ci studiind datele celor doi, astrologia fiind un punct de referință. Dar nu numai. Învățături de acest gen sunt în toate culturile mai mult sau mai puțin păstrate. Ele sunt re.descoperite acum de către știință, noile științe (de frontieră încă). Tiparul unui om poate fi remodelat. Ni s-a implementat programul că nu se poate, că nu e ușor. Numai această ,,informație” și e de ajuns să ne poticnim. Mai apare și ideea că suntem predestinați în a fi păcătoși și ...ne punem singuri capul pe butuc. Această vinovăție este cea mai cumplită otravă care o purtăm în noi.

Asupra a ceea ce învățăm să ne concentrăm devine realitate. Un adevăr cunoscut de mii și zeci de mii de ani. Spus în modalități atât de multe că ne-au zăpăcit, pentru că aproape toate, ne sunt, fragmentate, la îndemână. Fizica cuantică începe să explice aceasta. Totul depinde de mintea observatorului ,el determinând colapsarea unei anumite realități și nu a alteia.

Oricare sistem energetic devine o cale spirituală?! E o modalitate de a clarifica nedumeririle noastre de acum. Dar totul  ESTE UN URIAȘ SISTEM ENERGETIC. Pentru că .... univesul este ENERGIE, modulată în forme/sisteme, stări necunoscute încă. Iar această energie ne modulează și se modulează după cum ajungem să concepem că se poate. Apare însă ...nerăbdarea. Dacă înțelegem un lucru vrem să fie palpabil. Vrem să manifesăm ca noi și să rămână static. Dacă ,,simțim” un adevăr vrem să nu se schimbe, să devină dogmă personală (și transmisibilă dacă se poate). Nu.... mai gândim. A gândi e un proces complex, nu e memorare, nu e redare a ceva. E un proces care se petrece nu numai în creier ci în tot corpul. Și nu suntem atenți la asta. E o deprindere care se învață.
Tiparele cu care venim conțin disturbări energetice ale matricei originale. De asta au apărut acum atâtea sisteme de vindecare care se adresează ENERGIEI din noi: fizic, emoțional, psihic. Zone interdependente privite de multe ori separat.
Căutăm modele de salvare. Zone asupra cărora să acționăm. Vom reuși dacă nu vom mai căuta ahtiați apelând numai la înțelegerea mentală. Supraconștiența încă e ....undeva departe, credem noi. Dar atunci când ,,știm” ceva din supraconștiență ne vine imaginea pe care noi o transformăm în idee, cuvțnt și faptă. Mulți înfăptuiesc asta și sunt considerați Făpturi în-făptuitoare.

Facem parte dintr-un univers . Suntem parte din el. Iar asemănătorul devine asemeni cu cel cu care se aseamănă dintru început. Nu e poezie sau filozofie sau fantezii... E REALITATE! e  ADEVĂR! dacă avem puterea de crede asta. Suntem asemeni ...fractalilor! uite că nu am spus îngeri ci ...fractali. Pentru că unii vor dovezi. Iar  dacă și vor cu ADEVĂRAT, le au. Dar trebuie să înțeleagă- acceptând asta. Și să nu cadă în extreme. Fractalii cuprind în ei o UNICĂ imagine. Că pot fi măsurați, puși în ecuații...asta ne satisface dorința de cunoaștere dar și de Vindecare din neuitarea în care am fost până acum. ,,Finitul cuprinde infinitul în el”- spun fizicienii(nu toți încă) în acord cu anticele scrieri. Pentru că unica formă -sfera, cuprinde infinitul în ea. Toate celelalte geometrii sunt ordonări ale energiei din ea. În forme uluitor de frumoase. Nu am un limbaj de specialitate, însă încerc simplitatea redării fără ecuații matematice. 


 Suntem...frumoși în uimirea de o secundă în care înțelegem cine suntem apoi.... uităm! E ciudată această uitare!!! Dezamăgire .  Dezicere de o clipă dar o căutare pe care chiar dacă o abandonăm, nu ne va abandona ea pe noi. Pentru că facem parte din EA. Forță pe care o numim Dumnezeu. În dualitatea nostră de pe pământ o facem să fie treime. Și este. Pentru că noi ne separăm de ea. 
,,Eu și Tatăl una suntem” - nu este loc de nici o diferențiere, căci e Unul. Și mai este Duhul întru care vom binevoi a ne primi a ne lăsa cuprinși.